Patient rights
DREPTURILE PACIENTULUI
Pacienții au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare și materiale.
Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare.
- Dreptul pacientului la informaţia medicală
- Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum şi la modul de a le utiliza.
- Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identităţii şi statutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate.
- Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor şi obiceiurilor pe care trebuie să le respecte pe durata spitalizării.
- Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate,a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului şi nerespectării recomandărilor medicale, precum şi cu privire la date despre diagnostic şi prognostic.
- Pacientul are dreptul de a decide dacă mai doreşte sa fie informat în cazul în care informaţiile prezentate de către medic i-ar cauza suferința.
- Informaţiile se aduc la cunoștința pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate care ar putea limita capacitatea sa de înțelegere; în cazul în care pacientul nu cunoaşte limba română, informaţiile i se aduc la cunoștință într-o limbă de ciruclație internațională, sau – după caz, în limba maternă, prin intermediul unui traducător personal.
- Pacientul are dreptul de a cere în mod expres sa nu fie informat şi de a alege o alta persoana care sa fie informată în locul său.
- Rudele şi prietenii pacientului pot fi informați despre evoluţia investigațiilor, diagnostic şi tratament, cu acordul pacientului.
- Pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o alta opinie medicală.
- Pacientul are dreptul să solicite şi să primească, la externare, un rezumat scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului şi îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării.
- 2. Consimţământul pacientului privind intervenţia medicală
- Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
- Când pacientul nu îşi poate exprima voința, dar este necesară o intervenţie medicală de urgență, personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinţei acestuia.
- În cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicală de urgență, consimţământul reprezentantului legal nu mai este necesar.
- În cazul în care se cere consimţământul reprezentantului legal, pacientul trebuie sa fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de înţelegere.
- În cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate. Comisia de arbitraj este constituită din 3 medici pentru pacienții internați în spitale şi din 2 medici pentru pacienții din ambulator.
- Consimţământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
- Consimţământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale în învăţământul medical clinic şi la cercetarea ştiinţifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică persoanele care nu sunt capabile să îşi exprime voința, cu excepţia obţinerii consimţământului de la reprezentantul legal şi dacă cercetarea este făcută şi în interesul pacientului.
- Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimţământul său, cu excepţia cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului şi evitării suspectării unei culpe medicale. Excepție fac evenimentele comune de promovare realizate în spații comune din cadrul Spitalului.
3. Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viata privată a pacientului
- Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia.
- Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
- În cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, acordarea consimţământului nu mai este obligatorie.
- Pacientul are acces la datele medicale personale.
- Orice amestec în viata privată, familială a pacientului este interzis, cu excepţia cazurilor în care această imixtiune influenţează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate şi numai cu consimţământul pacientului. Sunt considerate excepţii cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea publica.
- Drepturile pacientului la tratament şi îngrijiri medicale
- În cazul în care furnizorii sunt obligaţi să recurgă la selectarea pacientilor pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile în număr limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.
- Intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă există condiţiile de dotare necesare şi personal acreditat.
- Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.
- Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, psihologic, material şi de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale. La solicitarea pacientului, în măsura posibilităţilor, mediul de îngrijire şi tratament va fi creat cat mai aproape de cel familial.
- Pacientul internat are dreptul şi la servicii medicale acordate de către un medic acreditat din afara spitalului.
- Pacientul internat are dreptul de a avea în apropiere și de a implica în procesul de îngrijire individuală un aparținător (rudă sau persoană apropiată), pe durata spitalizării, cu condiția regurilor și achitării taxelor aferente.
- Pacientul internat are dreptul de a fi vizitat (cu condiția respectării regulilor și a programului de vizitare), de a selecta sau refuza vizitatori.
- Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plati suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii.
- Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării sale de sănătate sau până la vindecare.
- Continuitatea îngrijirilor se asigură prin colaborarea şi parteneriatul dintre diferitele unităţi medicale publice şi nepublice, spitaliceşti şi ambulatorii, de specialitate sau de medicina generală, oferite de medici, cadre medii sau de alt personal calificat. După externare pacienții au dreptul la serviciile comunitare disponibile.
- Pacientul are dreptul sa beneficieze de asistență medicală de urgență, de asistență stomatologică de urgență şi de servicii farmaceutice, în program continuu.
- Dreptul de a fi informat cu privire la relația pacient – spital:
- Pacientul are posibilitatea de a participa la programul liturgic de la Capela Sfânta Treime și de a primi Sfintele Taine ale Spovedaniei, Împărtășaniei și a Sfântului Maslu.
- Pe durata internării pacientul poate opta pentru meniu de post, cu avizul medicului curant.
- Pacientul are drepul de a-i fi respectate credințele, convingerile morale, culturale și religioase.
- Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective.
- Pacientul are dreptul de a primi, la cerere, explicaţii detaliate privind pentru serviciile medicale cu plată de care beneficiază / a beneficiat la Spitalul Providența.
- Pacientii au dreptul de a li se examina și rezolva plângerile într-o manieră justă, eficientă, promptă și de a fi informati asupra rezultatului. Sugestiile sau reclamaţiile de natură medicală sau administrativă pot fi adresate în scris personalului medical de pe secție, personalului de la triaj, în registrul de reclamații de la recepția spitalului sau în chestionarele de satisfacție.
Notă: Prevederile de mai sus se completează cu prevederile Legii 46/2003 privind drepturile pacienților.